Au dat ochii cu moartea în adâncurile pământului, dar nu s-au dat bătuţi. Cei doi mineri răniţi în noiembrie au petrecut câteva luni bune în spital, dar au învins. Acum s-au întors mai căliţi la locul de muncă.
Pentru început, cei doi ortaci vor lucra doar la suprafaţă. Ei vor coborî în subteranul mineri Petrila numai atunci când vor fi pregătiţi psihic pentru munca sub pământ.
"În prima etapă facem un program de instruire în cabinetul de instructaj al minei, după care un program de adaptare la condiţiile de lucru cu muncă mai uşoară, adaptată condiţiilor lor de sănătate", a precizat Constantin Jujan, director CNH Petroşani.
În exploziile de la Petrila din noiembrie 2008, 13 mineri şi salvatori minieri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 15 ortaci au fost grav răniţi. Activităţile în abatajul în care s-au produs exploziile sunt şi acum oprite.