Reprezentanţii Uniunii naţionale a Societăţilor de Intermediere şi
Consultanţă în Asigurări spun că din 800 de cazuri de malpraxis
investigate în 2007 şi 2008, doar 57 s-au soluţionat cu acordarea de
despăgubiri.
Cel mai cunoscut caz de malpraxis din ultimii ani este cel al
doctorului Ciomu. A fost nevoie de patru ani pentru ca judecătorii să
ajungă la un rezultat. După ce în 2008 judecătorii au ordonat plata
unei despăgubiri de 500 de mii de euro, instanţa a hotărât în acest an
ca spitalul la care medicul profesa să plătească o parte din daune.
Câteodată însă, despăgubirile nu ajută la nimic. Este cazul lui Mihnea,
un bebeluş de 6 luni şi jumătate care nu vede, nu va merge, nu va vorbi
vreodată. Mama lui acuză medicii care au asistat-o la naştere de starea
gravă a băiatului. În ceea ce prioveşte daunele, femeia va primi un
răspuns peste o săptămână.
Şi chiar dacă pe pacienţi nu îi interesează despăgubirile, ci doar
pedepsirea medicilor vinovaţi, nici aceste acţiuni nu sunt multe.
potrivit Colegiului Medicilor, doar doi medici au rămas fără dreptul de
a profesa în 2007 şi 2008.