Două persoane au fost duse la Poliţie de către jandarmi, pentru instigare la violenţă împotriva forţelor de ordine, acestea fiind liderii grupului de susţinători ai lui Gigi Becali adunaţi la Tribunalul Bucureşti, potrivit Jandarmeriei.
Cele două persoane au fost amendate cu câte 500 de lei fiecare pentru proferare de injurii şi instigare la violenţă împotriva forţelor de ordine.
Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, a afirmat că cei doi vor fi duşi la Secţia 10 Poliţie pentru a da declaraţii.
Gigi Becali a fost dus înapoi în arestul Direcţiei Cercetări Penale, după ce recursul privind arestarea finanţatorului Stelei s-a terminat.
Becali a fost reţinut de procurori, joi, 2 aprilie, la ora 13.00, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu alte patru persoane, ulterior, fiind reţinut o a şasea persoană. Cea de-a şaptea persoană căutată de poliţişti nu a fost găsită, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost, apoi, arestat preventiv, vineri, 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.