Campioana olimpică de la Beijing, Constantina Diţă, şi-a celebrat ziua de naştere cu un tiramisu, dar şi cu două antrenamente în care a parcurs 35 km.
Eroina de la Beijing, Constantina Diţă Tomescu, şi-a aniversat cei 39 de ani, pe care i-a împlinit vineri, alergând 35 km la antrenamente şi savurând un tiramisu. “Mă simt bine, sunt mulţumită că sunt sănătoasă, sunt împlinită şi încă mă uit la viitor cu speranţe mari şi cu planuri de realizat. Am ieşit cu câţiva prieteni la un restaurant, am savurat prăjitura mea preferată, tiramisu, şi am stat puţin împreună, nimic exagerat... asta însă abia după două antrenamente. Am alergat 35 de kilometri de ziua mea, deci e clar... munca e încă pe primul plan’’, a declarat campioana olimpică la maraton.