Până la această oră, au fost deja audiaţi, în acelaşi dosar, directorul Direcţiei Economice din Ministerul Tineretului, Paul Diaconu, în calitate de învinuiut şi şefa de cabinet a fostului ministru Monica Iacob Ridzi, Ileana Cazan, împreună cu persoana care s-a ocupat de caietele de sarcini pentru licitaţie, Lelia Preoteasa, ambele în calitate de martor.
Conform unor surse judiciare, astăzi mai urmează să fie audiate de procurorii DNA încă două persoane - un învinuit şi un martor.
Reamintim că fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, s-a prezentat, vineri, la DNA, unde a stat aproximativ o oră, declarând, la ieşire, că procurorii i-au prezentat învinuirile în dosarul "Ziua Tineretului" şi că a cerut un termen pentru a-şi pregăti apărarea.
Ridzi a spus că procurorii nu au probe noi şi că se va prezenta la DNA ori de câte ori va fi chemată.
Tot vineri, procurorii DNA i-au prezentat învinuirile unui alt funcţionar din MTS.
Solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru Monica Iacob Ridzi a fost adoptată pe 27 iulie de plenul Camerei Deputaţilor.
În scrisoarea trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, procurorul general Codruţa Kovesi a cerut începerea urmăririi penale şi pentru faptul că fostul ministru al Tineretului şi Sportului ar fi instigat la distrugerea unor informaţii compromiţătoare pentru angajaţi din MTS.
Procurorul general al României a cerut Camerei Deputaţilor să permită începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, instigare la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate şi instigare la infracţiunea de ştergere de date informatice fără drept.