Dinu Patriciu crede că bugetul ar putea fi uşurat de cheltuieli inutile dacă "birocraţii ar sta cu chirie".
"Birocraţii pot sta şi cu chirie, nu mi se pare normal ca ei să stea în sedii de miliarde de euro. Mai mult, cred că e important ca birocraţia să fie redusă pentru ca economia să producă mai mult", a spus Dinu Patriciu.
Dinu Patriciu consideră că situaţia de criză din România ar putea fi ocolită prin voinţă politică
"Ceea ce se întâmplă acum nu e un fenonem de combatere a crizei. În România mai mult de 35% din PIB nu este impozitat astăzi, iar România trebuie să înţeleagă că este într-o competiţie pentru a atrage investitori şi bani, iar în România nu va exista niciodată o explozie socială, o revoltă de amploare pentru că românii sunt nişte oameni naturali şi blajini", a afirmat Dinu Patriciu.
Dinu Patriciu are previziuni sumbre cu privire la cursul leului
"Eu cred că leul va ajunge să coste în raport cu euro 4,7 sau 4,8 lei, lucru care nu mi se pare bun pentru că va avea efecte nefaste asupra fiecărui român. Cât despre criză, aşa cum stau lucrurile în prezent, eu cred că va mai dura 3 sau, în cel mai rău scenariu 5 ani", a comentat Dinu Patriciu.
Dinu Patriciu a declarat că nu e interesat de starea Coaliţiei şi de Traian Băsescu
"Nu mă interează această coaliţie, acest guvern atâta timp cât vor şti să ducă o politică coerentă, o politică matură şi responsabilă, iar lui Traian Băsescu nu-i port pică pentru arestarea mea de acum patru ani. A fost un gest nedrept, dar Traian Băsescu a făcut mult rău României, nu prin ce mi-a făcut mie, ci prin modul cum a condus România timp de 5 ani", a declarat Patriciu.