Patriciu a vorbit şi despre soluţii pentru ieşirea din criză: "Nu avem program anticriză, eu vorbesc de scăderea de TVA, dar nu există voinţă politică. Avem şi cauze interne ale crizei. Avem nevoie nu doar de măsuri fiscale, ci şi de atragerea unor fonduri private de investiţii printr-o legislaţie adecvată, pe lângă cele europene care sunt extrem de necesare".
Dinu Patriciu crede că este da datoria PNL şi a candidatului său să facă cunoscute şi auzite măsurile anti criză care "s-au pierdut în hărmălaia generală". Omul de afaceri spune că, în cazul în care ar deveni preşedintele ţării, Crin Antonescu ar putea schimba formula de guvern actuală. Patriciu a refuzat să facă alte comentarii politrice la emisiunea Ora de foc de la Realitatea TV.
Despre concesiunea din Marea Neagră, Patriciu a spus că a fost o "acţiune extrem de riscantă", reamintind că este vorba de licenţă de explorare şi nu de exploatare. "Acei kilometri pătraţi de nămol sunt la o adâncime de la 300 la 1.500 de metri adâncime, nu există decât câteva tehnologii actuale care pot duce la extragerea materiilor solide de la aceste adâncimi, nu este vorba de o licenţă pentru hidrocarburi, nu are nimic de-a face cu gazul, ci este vorba de cercetarea unei substanţe careconţine şi materie organică şi alţi compuşi, în niciun caz nu e vorba de hidrogen sulfurat, deuteriu. Este vorba de cercetarea unei substanţe care conţine şi materie organică şi alţi compuşi care s-ar putea dovedi utilă în domeniul energetic. Am investit în această cercetare peste 20 de milioane", a precizat Dinu Patriciu care a evitat să spună dacă a fost normal faptul că i s-a acordat această licenţă înainte de sentinţa de la Haga.