"Nu ştiu dacă sunt tăticul PNL. Sunt un om ale cărui păreri contează în anumite domenii. Pot să sprijin liberalii cu modul meu de a vedea lucrurile, cu ideile mele. Banii pot fi mai bine folosiţi decât să-i dai unui partid. De exemplu, pentru a sprijini fundaţii, care determină un anumit climat în societatea românească, în sprijinul PNL", şi-a justificat Patriciu poziţia în PNL. "Am organizat sute de manifestări în care am discutat din punct de vedere al PNL, în acest fel am sprijinit PNL. "Îmi doresc o societate românească în care rolul statului să se restrângă şi doresc srijinirea oamenilor care gândesc ca mine", a precizat Patriciu.
Aceasta a mai spus că nu crede că politica este importantă în România, ci că politicienii trebuie să fie în stare să lase economia să se dezvolte singură, "într-un climat de fair-play şi egalitatea şanselor". "Atât presa cât şi mediul politic exagerează rolul politicienilor, pentru că există mentalitatea că politicienii conduc. Ei nu conduc, ci îşi pun energiile în slujba cetăţenilor. Ei sunt aleşi ca să fie servitori, de la preşedinte şi până la ultimul om politic, primar sau consilier", a completat Patriciu.
Întrebat de ce a mers pe mâna lui Antonescu, Patriciu a declarat că "aceeaşi echipă va face un lucru la fel de bine sau mai bine decât până acum, pentru a impune un guvern liberal sau un preşedinte liberal în România, prin votul popular". "Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu au convingeri comune, dar Crin se află într-o poziţie politică mult mai bună", a explicat Patriciu. Chiar dacă Antonescu nu se află pe lista celor mai bogaţi oameni politici din România, profilul lui corespunde cu cel al unui lider al întreprinzătorilor. "Crin este un întreprinzător în politică, are talent oratoric extraordinar, a fost opţiunea lui să nu facă bani", a precizat Patriciu. "Un lider bogat este un tipar fals. Are toate datele de personalitate ca să se apropie de acest tipar. Este tânăr, lumea s-a săturat de cei din generaţia mea", a completat Dinu Patriciu.
În legătură cu prezenţa la Congresul Partidului Naţional Liberal, Patriciu a precizat că a fost delegat la congres şi că a participat la toate congresele din 1990 şi până în prezent, cu atât mai mult cu cât în "PNL sunt ca acasă", a adăugat Patriciu. Potrivit acestuia, liberalii nu aveau ce să facă mai mult în contextul politic din ultmiii ani, dar alături de Crin Antonescu, România va reuşi să îşi schimbe imaginea.
Chiar dacă prezenţa lui la congres a fost văzută ca un sprijin pentru Crin Antonescu, potrivit moderatorului emisiunii, Patriciu a comentat că nu a făcut la vedere opţiunea pentru Crin Antonesu pentru a nu influenţa votul membrilor partidului, "ar fi fost incorect şi împortiva conştiintei mele". Întrebat dacă îndepărtatea lui Tăriceanu a fost o condiţie a PDL pentru refacerea Alinaţei PNL-PD, Patriciu a preferat să nu răspundă la întrebare, justificând că nu se bagă în politica PNL. "Strategia PNL este de a ajunge la guvernare", a spus Patriciu, însă, "nu fără un scop, acela de a aplica metodele liberale de care are România nevoie pentru a profita de criză şi nu pentru a fi victima ei".
Cu toate că Tăriceanu a pierdut alegerile, acesta nu şi-a pierdut susţinerea colegilor săi, a declarat Patriciu la finalul interviului, pentru că "toţi prezenţi la congres îi erau recunoscători pentru ceea ce a făcut pentru PNL, aducând-l după patru ani de rezistenţă acerbă, acolo unde s-a aflat în timpul alegerilor. Tăriceanu este unul dintre liberalii cei mai adevăraţi din ţară", a conchis liberalul.
"Cred că Guvernul condus de Tăriceanu a făcut enorm de multe lucruri bune pentru România, chiar dacă patimile sunt încă aprinse. Va trebui ca la putere să ajungă un partid liberal", a spus Patriciu.