Mircea Dinescu a făcut o paralelă ironică între Germania şi România, făcând referire la incidentul de sâmbătă, din localitateta Cetate, când Traian Băsescu i-a spus, după ce a urcat pe scenă (Mircea Dinescu - n. red.) la invitaţia primarului Antonie Solomon, să se ducă să vorbească la televizor, nu pe scena aceea unde se desfăşoară un miting electoral. Astfel Dinescu a imaginat o situaţie în care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, ar spune că "dă afară din Germania" un scriitor, pentru ca apoi să chicotească de bucurie. Paralelismul făcut de Dinescu situaţiei în care s-a aflat el, fiind dat jos de pe scenă, a fost piperat cu afirmaţia că Traian Băsescu ar fi ţinut în mână sabia lui Caiac, renumit interlop al Craiovei.
"În ce ţară europeană de faţă cu un preşedinte sau cancelarul Merkel, vine un primar dintr-un land şi spune: 'Pe scriitorul asta îl zvârlim afară din Germania', şi, Domna Merkel, hihăie de fericire. (...) De faţă cu preşedintele. că m-au umilit pe mine, la mine acasă, 'l-au scuipat pe scriitoru ala'. (...) Că eu sunt trădător de ţară. Pai am trădat ţara că l-am sprijinit pe Băsescu, ca idiotu'", a afirmat Dinescu la Ora de Foc.
Mircea Dinescu a mai spus ironic, că Băsescu ţinea în mână sabia lui Caiac (Mihai Pîrvu, zis Caiac, era un temut personaj interlop din Craiova. El a fost împuşcat mortal, în august 2008, de un alt interlop de etnie romă, chiar în locuinţa sa - n. red.).
Contactat telefonic, Gigi Neţoiu, despre care Dinescu spusese că i-a filat în vremea comunismului pe scriitorii Stelian Tănase şi Dan Deşliu, a replicat că "sabia aceea este o sabie primită cu câteva luni în urmă de primarul din Cetate şi ea i-a aparţinut unui general".
"Dacă iese Traian Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară", a conchis Dinescu.
În discursul său de sâmbătă seară , Solomon l-a amintit pe Mircea Dinescu, care se afla în public. "Pe Mircea Dinescu îl trimit pe malul drept al Dunării. Acolo să petreacă cinci ani de zile, iar eu îi voi administra moşia", a spus Antonie Solomon.
La auzul acestei declaraţii, Mircea Dinescu s-a urcat pe scenă şi a încercat să vorbească, însă organizatorii au spus că va putea vorbi după ce vorbeşte preşedintele Traian Băsescu.Mircea Dinescu a spus că nu intenţiona să îl atace pe Traian Băsescu în cadrul mitingului electoral de sâmbătă de la Cetate. Mai mult, pregătise o masă specială pentru Băsescu cu tot felul de produse tradiţionale.