Djakaridja Kone, Marius Alexe şi Zie Diabate au părăsit cantonamentul echipei de la Săftica suspecţi de gripă porcină, în timp ce Ousmanne N'Doye este monitorizat atent de medicul Liviu Bătineanu, scrie Ziarul Naţional.
Din acest motiv, şefii din Ştefan cel Mare au decis să anuleze sesiunea de autografe de la Iaşi şi niciun suporter nu va avea voie să se apropie de jucători.
Preşedintele celor de la Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat pentru REALITATEA.NET că aşteaptă să se stabilească dacă jucătorii dinamovişti au contractat virusul AH1N1 pentru a vedea dacă se impune sau nu amânarea partidei cu Dinamo, programată duminică, de la ora 20.00, în etapa a 12-a a Ligii I.
"Încă nu s-a pus problema să cerem amânarea meciului, am avut alte probleme. Aşteptăm să vedem dacă se confirmă sau dacă este vorba de simple răceli", a spus Boca, pentru REALITATEA.NET.
Acesta nu a dorit să comenteze posibilitatea întreruperii campionatului, dacă va fi declarată epidemie de gripă porcină: "Aşteptăm să vedem ce ne rezervă viitorul".