"Marius Niculae este apt pentru meciul cu Steaua. În schimb, Zicu şi Ze Kalanga nu au nicio şansă să evolueze în acest meci", a declarat astăzi, pentru NewsIn, medicul echipei, Liviu Bătineanu, care a adăugat că toţi cei trei portari străini aflaţi în probe la Dinamo au trecut cu bine testele medicale efectuate la INMH.
Ianis Zicu s-a accidentat înaintea meciului cu CFR Cluj, în timp ce Marius Niculae a suferit o contuzie puternică în timpul partidei cu ardelenii. Angolezul Ze Kalanga s-a ales cu o contractură în meciul de marţi cu Oţelul şi nu va fi forţat pentru derby-ul cu Steaua.
Pe lângă Zicu şi Ze Kalanga, tehnicianul dinamovist nu se poate baza pe Lobonţ, Dolha, Blay, Diabate, Malick, Bratu, accidentaţi, dar nici pe Simao şi Lucian Goian, suspendaţi. În schimb, pentru derby-ul din Ghencea vor reveni după suspendări Tamaş şi Boştină.
Dinamo va întâlni vineri în deplasare pe Steaua, în etapa a 30-a a Ligii I.