"Am avut mai multe discuţii, la telefon, cu Julio Cesar. Jucătorul a înţeles pericolul la care s-ar fi expus prin decizia sa de a semna cu un alt club fără să-şi fi clarificat raporturile contractuale cu Dinamo. În această situaţie Dinamo va relua negocierile cu Gaziantep şi preconizez că vom semna acordul de transfer", a declarat preşedintele Nicolae Badea.
Brazilianul a ajuns la începutul săptămânii la un acord cu formaţia Gaziantepspor pentru un contract valabil până în 2010, fiind prezentat chiar oficial şi a efectuat câteva antrenamente alături de lotul acestei echipei, însă conducerea lui Dinamo l-a anunţat că nu îi va trimite actele de transfer dacă nu achită aproximativ 200.000 de euro, ceea ce reprezintă un avans primit în vară pentru acest sezon.
Formaţia din Ştefan cel Mare chiar a cerut FRF cu o zi în urmă suspendarea fotbalistului pentru că a plecat la Gaziantepspor fără acordul conducerii şi a ameninţat că va reclama clubul turc la FIFA.
Julio Cesar Santos Correa (29 de ani) a semnat în vară un contract pe 3 ani cu Dinamo şi a jucat de-a lungul carierei la CD Marathon, Real Valladolid, Real Madrid, AC Milan, Real Sociedad, Benfica, Austria Viena, Real Valladolid, Bolton Wanderers şi Tigres, iar în ultimii doi ani a evoluat la Olympiakos. Cel mai important trofeu pe care Julio Cesar îl are în palmares este Liga Campionilor, pe care a cucerit-o cu Real Madrid în 2000.