"Acum pot să spun şi eu că sunt bine. Mai am să mă pregătesc fizic şi cu echipa şi sunt pe ultima sută de metri. Au fost ceva probleme cu recuperarea mea, s-a greşit undeva. Sunt foarte bucuros că i-am găsit pe oamenii ăştia din Italia şi ţin să le mulţumesc pe această cale că m-au pus pe picioare. Îi sfătuiesc pe cei care vor avea probleme să se ducă afară, pentru că în România nu se ştie cum să se facă recuperarea. Nu e vorba de condiţii, ci de ştiinţă. Fiecare jucător, fiecare om are organismul lui şi trebuie să ştii cum să-l iei", a spus Bratu, la revenirea din Italia, unde s-a tratat la o clinică din Roma.
Florin Bratu s-a accidentat la 17 octombrie 2008, în timpul meciului cu CFR Cluj, când a suferit o entorsă la genunchiul drept cu afectarea ligamentelor. De atunci, el nu a mai evoluat deloc.
Jucătorul a mai spus că suferă din cauza faptului că nu a putut să îşi ajute echipa, care a trecut prin momente nefaste în ultima perioadă. "Sufăr în primul rând că nu joc şi în al doilea rând mă doare sufletul că echipa nu merge, dar sunt resurse şi sperăm să ne revenim. Părerea mea este că în acea dublă manşă, Galata a fost mai bună şi şi-a arătat valoarea, a fost peste noi. Nu cred că au fost indolenţi colegii mei, cred că atât au putut. Am prins o zi nefastă, dar sperăm să fie bine în următoarele două meciuri din Liga Europa. Atâta timp cât mai sunt şanse teoretice, trebuie să ne agăţăm de ele. Poate dacă jucam eu şi Marius Niculae, pentru că şi el s-a accidentat mai recent, era altfel, aduceam un plus echipei", a explicat Bratu.
Dinamo a pierdut dubla manşa cu Galatasaray din faza grupelor Ligii Europa cu scorul de 1-7, 1-4 în deplasare şi 0-3 pe teren propriu. După patru etape disputate în Grupa F, Dinamo se află pe locul 3, cu 3 puncte, şi are şanse minime de calificare.