"Sunt aceşti falşi producători individuali, care prezintă un certificat de producător emis de o primărie oarecare, care preia marfă de la en gros şi le prezintă ca fiind produse româneşti. Cam 20-30% din comercianţi fac acest lucru", spune Adrian Bărbulescu.
Miercuri au avut loc simultan controale în şase pieţe mari din Bucureşti şi în cele două puncte vamale, privind verificarea modului de comercializare a fructelor şi legumelor proaspete.
În urma controlului au fost amendaţi 35 de producători agricoli şi firme comerciale dintr-un total de 263 de operatori verificaţi. Valoarea amenzilor ajunge la 138.000 de lei.
De asemenea, în cadrul controlului a fost deschis şi un dosar penal unui operator din piaţa Voluntari care încerca să comercializeze 18 tone de pepene roşu fără acte, în valoare de 6.500 de lei. Până acum au fost prelevate 12 probe de la operatori.