Jurnalul de Chişinău a reuşit să stabilească identitatea amantei diplomatului "porno" şi face mai multe dezvăluiri şoc în ediţia de marţi.
Potrivit jurnaliştilor basarabeni, se pare că protagonista scenelor fierbinţi de pe internet este Cristina Ursol, în vârstă 23 de ani şi este originară din oraşul Căuşeni. Colegii de liceu şi-o amintesc ca pe o fată foarte simpatică şi dezgheţată.
"Nu avea complexe. Uneori îşi permitea mai mult decât este permis", ne-o descrie una dintre colegele ei de clasă, care a recunoscut-o pe Cristina în imaginile cu consulul după voce şi felul caracteristic de a râde.
Anul trecut, Cristina a luat locul doi la un concurs de frumuseţe din România. Este vorba despre concursul "Lady Dracula" din Sighişoara. Atunci, basarabeanca a fost apreciată în mod special la proba de costume de baie, susţine presa de peste Prut.
O lună mai târziu, la sfârşitul lui noiembrie 2008, Cristina a devenit amanta unui tânăr om de afaceri din Chişinău. Iurie avea 30 de ani, o soţie, doi copii şi era directorul unei companii IT prospere.
La o lună şi jumătate de la începutul idilei sale cu Cristina, Iurie s-a sinucis, aruncându-se de la geamul apartamentului în care locuia. Tragedia s-a întâmplat pe data de 6 ianuarie, curent, în ziua în care bărbatul decisese să-şi părăsească familia şi să se mute cu Cristina.
Din păcate, Jurnalul de Chişinău nu a mai reuşit să ia legătura cu Cristina. Aceasta şi-a schimbat numerele de mobil, iar acasă, în Căuşeni, la telefon nu răspunde nimeni.
VEZI AICI VIDEO NECENZURAT în care apare Cristina Ursol cu Ion Nuică