Procurorul Christiane Burkheiser a explicat că victimele lui Fritzl, printre care se numără fiica sa, întemniţată timp de 24 de ani şi trei copii născuţi din relaţiile sexuale incestuoase dintre Fritzl şi fiica lui, au stat într-un beci de numai 18 metri pătraţi.
"A dus-o pe fiica sa Elizabeth în beci sub pretextul că avea nevoie de ajutor ca să mute o uşă, şi apoi a drogat-o şi a târât-o în subsol unde a legat-o. A doua zi a legat-o cu un laţ în jurul taliei, ceea ce i-a restricţionat capacitatea de a se mişca, chiar în camera micuţă în care a fost închisă. Avea o chiuvetă, dar fără baie sau duş. Fără sistem de încălzire. Fără aer proaspăt. Doar pereţi şi o uşă la care să te uiţi", a declarat procurorul.
Procurorul le-a prezentat juraţilor o cutie cu lucruri luate din beciul din casa din Amstetten şi i-a invitat să le miroasă. Juraţii au fost văzuţi strâmbând din nas şi cu ochii măriţi de dezgust.
Procurorul Christiane Burkheiser a povestit juraţilor cum Fritzl deţinea controlul absolut asupra beciului în care era închisă Elizabeth. Potrivit procurorului, Fritzl nu a vorbit cu fiica sa ani de zile, la început. "În primii ani, nu exista nicun fel de comunicare între Fritzl şi fiica sa. El venea, o viola şi pleca. Dar, mai grea decât aceste condiţii şi decât violul era incertitudinea. Când va veni şi când va pleca? Cât timp va sta? Se va mai întoarce din concediu?".
Când s-au născut copiii, Fritzl o viola pe Elizabeth chiar în faţa lor. Fiica lui Fritzl a născut singură într-un beci umed. Ea a primit de la Fritzl o carte despre aducerea pe lume a unui copil cu două luni înainte.
Fritzl este acuzat că l-a lăsat ca unul dintre gemenii aduşi pe lume de Elizabeth. să moară prin neglijenţă, după ce copilul s-a născut cu probleme respiratorii. Bebeluşul a murit după două zile iar autorităţile spun că ar fi putut fi salvat dacă ar fi primit îngrijire medicală.