\"Ce este posibil în Elveţia trebuie să se poată face şi aici\", a spus deputatul pe site-ul Partidului pentru Libertate, care are nouă locuri în Camera Inferioară.
\"Cerem guvernului să facă astfel încât un referendum să fie posibil în Olanda\", a precizat el, salutând un \"rezultat fabulos\" după acceptarea interzicerii minaretelor cu 57,5% din voturi. El a declarat că partidul său, care denunţă o \"islamizare\" a Europei şi califică sfântul Coran drept \"fascist\", ar putea lua iniţiativa prin intermediul unei propuneri de lege.
Constituţia olandeză nu prevede organizarea de referendumuri. Singurul referendum la scară naţională organizat în Olanda a vizat Tratatul pentru o Constituţie europeană. El a fost organizat în iunie 2005 după adoptarea de către Parlament a unei propuneri de lege în acest sens. Chiar dacă a fost consultativ, clasa politică a promis că îi va respecta rezultatul. Olandezii au respins textul Constituţiei europene.