Spre defileu, prin Valea Bistrei povârnişurile sunt străjuite de brazi semeţi şi stejari înfoiaţi! Ce mai ape, strecurându-se ba pe furiş, printre pietre, ba cucerind zgomotos albia! Oriunde te uiţi, pădurea te însoţeşte tăcută.
Dacă aveţi norocul să fiţi însoţiţi de un cunoscător al locurilor, puteţi ajunge în locuri mai puţin cunoscute ochilor turiştilor, cum ar fi cascada Cofu, pe care localnicii o mai numesc pişoiului.
Dacă vă încumetaţi să luaţi muntele în piept, puteţi vizita cea mai frumoasă peşeteră de mulaj de pe Valea Mureşului.
Cel mai cunoscut punct de atracţie al defileului este Vârful Scaunul Domnului. Tot de aici puteţi să ajunge pe Platoul Scaunul Domnului, de unde se văd cel mai bine crestele Călimanilor. Poposind însă în valea Ilvei, o aşezare frumoasă din defileu, vă puteţi delecta la o herghelie cu armăsari numai unul şi unul, îngrijiţi cu drag de proprietari şi care au făcut faima locului.
Pădurile, pline de urşi, mistreţi, cerbi sau cocoşi de munte sunt un loc bun pentru vânătoare. Veneau aici să ia vieţuitoare în bătaia puştii Octavian Goga sau Mihail Sadoveanu, îşi amintesc bătranii. Iar râul Mureş este plin de peşte, când aveţi chef să daţi la undiţă.
Muntii Calimani reprezintă cea mai întinsă unitate montană din Carpaţii Orientali, fiind cel mai înalt masiv vulcanic din ţară, cu cratere stinse acum circa 1,8-5 milioane de ani. Fiind cei mai înalţi din şirul vulcanic, înălţimile maxime se întalnesc pe vârful Pietrosul 2100 m, vârful Ratitis 2022 m şi vârful Bistricior 1990 m.
Localităţile sunt amplasate la periferia Masivului Călimani sau în
depresiunile formate la contactul cu celelalte zone montane – cele mai
importante fiind cele situate iîn defileul Mureşului. Aşezările de pe
valea Mureşului sunt importante puncte de plecare spre traseele
turistice din Munţii Călimani.
Preţul unei astfel de excursii variază între 500 şi 800 de euro. Preţul
include şi masă şi cazare. Anual aici sosesc turişti din mai multe
ţări: Olanda, Franţa, Anglia, Rusia, Moldova, dar şi SUA.