"Pacienta suferea de o malformaţie cardiacă - miocardiopatie acută -
aceasta fiind cea care a declanşat o insuficienţă cardio-respiratorie,
care a provocat, la rândul ei, un edem pulmonar", a precizat, miercuri,
pentru NewsIn, doctorul Gerard Sima, de la Serviciul de Medicină Legală
Prahova.
El a adăugat că fetiţa a fost supusă, înainte de
operaţia de apendicită, tuturor analizelor specifice, iar toate
procedurile şi manevrele medicale au fost făcute corect. "Decesul a
survenit la aproximativ o oră după intervenţia chirurgicală. Vorbim
aşadar despre o boală de inimă care s-a declanşat după operaţie, de la
nişte antibiotice administrate preventiv", a explicat Sima.
Atât Colegiul Medicilor, cât şi Autoritatea de Sănătate Publică Prahova
au început, miercuri, anchete în acest caz.
"Aşteptăm acum rezultatele examenului histopatologic, care vor completa
necropsia şi care vor fi gata în două săptămâni, şi apoi putem trage o
concluzie clară în acest caz", a precizat miercuri directorul
Autorităţii de Sănătate Publică Prahova.
Şi Colegiul Medicilor Prahova s-a autosesizat în acest caz. "Mâine
(n.r. joi) avem şedinţă de birou şi vom da drumul la acte pentru
anchetă - declaraţiile doctorilor, foile de observaţie, tot ce înseamnă
acte medicale pentru a începe ancheta", a declarat directorul
Colegiului, Simona Schnelbach.
O fată în vârstă de 13 ani a murit, marţi, la scurt timp după ce a fost
supusă unei operaţii de apendicită. "Operaţia şi anestezia au decurs
bine, la 10 minute după ce a fost scoasă din sala de operaţie şi dusă
la Terapie Intensivă a făcus stop cardiorespirator şi a decedat.
Probabil de la vreo substanţă anestezică, o să aflăm adevărul după ce
va fi văzut de medicul de la Medicină Legală", a declarat, miercuri,
medicul Romeo Mărgărit, de la Spitalul din Mizil.