De luni preţurile la cazare şi servicii cresc pe litoral pentru cei care se cazează direct la hotel.
''Creşterile sunt de 10-15%, în funcţie de tipul de cameră solicitat, dar
noi am venit cu oferte speciale pentru clienţii noştri, în sensul că am
făcut pachete pentru sejur de minim patru nopţi sau şapte nopţi'', a precizat Cătălina Braşoveanu, director hotel 4 stele.
La restaurantele cu autoservire, preţurile la mâncare rămân aceleaşi. O masă cu două feluri costă 20 de lei. La terase sau hoteluri, e mai scump, dar turiştii care au venit
printr-o agenţie de turism pot acoperi preţul meselor prin vouchere.
Cei care se cazează direct la hotel sunt din nou dezavantajaţi.
''Cei care vin se cazează la liber şi vor să mănânce în hotel un prânz costă intre 20 de Ron şi 40 de Ron de persoană'', susţine Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia.
O altă variantă, şi mai ieftină, este eterna shaormă. 10-15 lei o porţie. Un nou val de scumpiri va fi la mijlocul lunii iulie, atunci când va fi atins vârful de sezon.