Astfel, toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă, precum Romtelecom,
RDS&RCS, UPC, Orange, Vodafone, Cosmote şi Zapp sunt obligaţi să
stocheze timp de şase luni numărul de telefon al apelantului şi al celui
care a fost apelat, adresa abonatului, locaţia celui care este apelat,
când a fost făcut apelul şi cât durează convorbirea telefonică. Tot din 20 ianuarie, toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă sunt
obligaţi să stocheze timp de şase luni SMS-urile pe care le trimitem,
cui şi când le trimitem.
Legea dispune ca toate informaţiile înregistrate în această perioadă să
fie puse la dispoziţia procurorilor, în urma unei cereri aprobate de
preşedintele instanţei de judecată căreia i-ar reveni competenţa să
judece cauza în prima instanţă, dacă informaţiile indică pregătirea
unei infracţiuni grave, potrivit articolului 15 din actul normativ.
Datele convorbirilor telefonice vor putea fi preluate direct de
către procurori în caz de urgenţă, "când întârzierea obţinerii
autorizării din partea judecătorilor ar aduce grave prejudicii urmăriri
penale ori îndeplinirii obligaţiilor pe care şi le-a asumat România ca
stat membru al Uniunii Europene".
Totodată, toţi furnizorii de internet, printre care se numărără
şi RDS&RCS, UPC, Romtelecom, Orange, Vodafone şi Zapp,
sunt obligaţi să stocheze, începând din 15 martie 2009, timp de şase
luni, următoarele date cuprinse în poşta electronică a persoanelor care
corespondează pe teritoriul României: de unde este trimis e-mailul,
data şi ora la care ne conectăm la internet, cui îi este adresat
e-mailul (adresa IP, numele şi adresa fizică a abonatului), precum şi
data şi ora la care ne deconenctăm de la internet.
Tot din 15 martie, cei care furnizează servicii de
internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni următoarele date
despre navigarea pe internet: numele, adresa fizică şi IP-ul celui care
s-a conectat la internet, data şi ora la care s-a conectat, precum şi
data şi ora la care s-a realizat deconectarea.
\'\'Noi am ales perioada minimă de şase luni. Alte ţări europene au extins perioada de stocare a datelor la 12 sau 16 luni. (...) Nu e vorba de interceptare, ci de reţinerea informaţiilor de trafic\'\', a declarat Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor.
Legea 298/2008
Art. 1. - (1) Prezenta lege stabileşte obligaţia furnizorilor de
servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice de a reţine
anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor de
furnizare a serviciilor de comunicaţii electronice, pentru punerea
acestora la dispoziţia autorităţilor competente în scopul utilizării în
cadrul activităţilor de cercetare, de descoperire şi de urmărire a
infracţiunilor grave.
Art. 4. - Datele necesare pentru urmărirea şi identificarea sursei unei comunicări cuprind:
a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă: numărul de telefon
apelant, precum şi numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului
înregistrat;
b) în cazul serviciilor de acces la internet, poşta electronică şi telefonie prin internet: identificatorul/identificatorii alocat/alocaţi utilizatorilor; identificatorul de utilizator şi numărul de telefon alocate pentru efectuarea oricărei comunicări prin reţeaua publică de telefonie; numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat, căruia i s-a alocat o adresă Internet Protocol (IP), un identificator de utilizator sau un număr de telefon, la momentul comunicării.
Ascultarea telefoanelor este legală în Uniunea Europeana încă de acum trei ani. Miniştrii de Interne şi Justiţie ai ţărilor membre au adoptat pe 15 martie 2006 o directivă privind stocarea datelor, ce presupune înregistrarea convorbirilor telefonice de către stat şi companii, dar şi păstrarea înregistrărilor sau a mailurilor pe o perioadă de până la doi ani.
Directiva lasă însă la latitudinea statelor europene durata stocării, care poate varia între şase luni şi doi ani. Statele europene au fost obligate să aplice până în februarie 2009 directiva adoptată la presiunea Statelor Unite, după atentatele din 11 septembrie 2001.