Veniţi după umilinţa din Ghencea, 0-5 cu Steaua, gălăţenii au mizat pe cartea atacului marţi, dominând mare parte din meci şi ratând două bune ocazii de gol prin Elek, dar tot dinamoviştii au fost cei care au marcat.
Oaspeţii au trecut prin mari emoţii în minutul 29, atunci când arbitrul Victor Berbecaru l-a iertat pe Moţi de al doilea cartonaş galben, deşi acesta l-a lovit cu cotul în săritură pe Pena. A fost practic un moment psihologic pentru Dinamo, care imediat reuşit două atacuri rapide prin Niculescu şi Dănciulescu, ultimul deschizând scorul cu o execuţie de excepţie.
Dupa pauză, tot Oţelul a fost cea care a avut mai mult iniţiativa, fiind mai prezentă în jumătatea de teren a oaspeţilor, însă ocaziile n-au mai fost la fel de multe sau de clare. Matache şi-a făcut bine meseria în poarta dinamovistă, reuşind să reţină un şut surprinzator din intoarcere al lui Cârjă în minutul 74, pentru că după câteva zeci de secunde, Sălăgean să-l ia la ţintă pe goalkeeper-ul câinilor cu un şut din colţul stânga al careului mic.
În urma acestui rezultat, Dinamo acumulează 61 de puncte şi rămâne pe primul loc, în timp ce gazdele se menţin pe poziţia a 12-a, cu 36 de puncte.
Caseta tehnică:
OŢELUL - DINAMO 0-1 (Dănciulescu 34)
Oţelul: Kolev - Cârjă, Jelev, Sârghi (Schwartz 66, Gado 84), S. Ilie - Sg. Costin, Bourceanu, Sălăgean, Elek - Pena, M. Tănasă (Ibeh 56). Antrenor: Petre Grigoraş.
Dinamo: Matache - Scarlatache, L. Goian, Moţi, Simao (Muşat 53) - Ze Kalanga (Torje 46), N'Doye, Ad. Cristea - Dănciulescu - Miranda, Cl. Niculescu (Vranjkovic 67). Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonaşe galbene: S. Ilie 45+1, Kolev 82 / Moţi 22, Simao 36, Goian 64, Matache 90+2
Arbitri: Victor Berbecaru - Aurel Oniţa, Florin Stoianof
Stadion: Oţelul; Spectatori: 8.000
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Oţelul Galaţi - Dinamo, scor 0-1