"Am fi meritat trofeul, dacă am fi fost arbitraţi corect. CFR trebuia să aibă doi jucători eliminaţi, iar cea mai tare fază a meciului a fost în minutul 105, când arbitrii ne spuneau nouă să stăm jos, iar pe cei de la CFR îi lăsau pe teren. Bine că am luat campionatul cu Urziceni, dar în continuare nu avem nici o şansă. Dacă am avea arbitri străini, am fi câştigat şi Supercupa azi şi am lua din nou titlul! Din cauza unor asemenea arbitraje nu mă veţi mai vedea prin ţară mult timp. Toată lumea ştie că am luat campionatul pentru că am avut arbitri străini. La ce să mă aştept în prima etapă, la Cluj, când acum am păţit ce am păţit pe teren neutru? Este bătaie de joc! Eu gura n-o s-o opresc, mă aştept să stau în tribună tot anul. Nu pot să tac şi cât vom fi furaţi, nu o să tac! Mă aştept ca la meciul cu CFR să fim făcuţi varză. Cred c-o să joace fotbaliştii care n-au apucat să intre azi", a declarat Dan Petrescu la conferinţa de presă de la finalul meciului.
"Sincer, nu cred că mă prinde finalul de an în România!", a şocat Petrescu.
CFR Cluj a câştigat, duminică, Supercupa României, după ce a trecut de Unirea Urziceni, scor 4-3, după executarea loviturilor de departajare, şi a devenit astfel prima echipă din provincie care câştigă acest trofeu.