Federaţia Poloneză de Fotbal a anunţat luni deschiderea în mod oficial a competiţiei pentru ocuparea postului de selecţioner, rămas liber după demiterea lui Leo Beenhakker.
În mass-media de la Varşovia au fost vehiculate numele a patru antrenori străini, între care şi cel al antrenorului Unirii Urziceni, care înainte de a se reîntoarce în România a pregătit-o pe Wisla Cracovia, cu care a fost vicecampion al Poloniei.
Tehnicianul campioanei României are totuşi o concurenţă acerbă, fiind în competiţie cu selecţionerul Mexicului, Javier Aguirre, fostul manager al lui Chelsea, Avram Grant, şi italianul Alberto Zaccheroni, fost antrenor, printre altele, la Inter, Lazio şi AC Milan.
"Aştept un semn din partea lor", a declarat Dan Petrescu pentru polishsoca.com, iar acesta ar veni numai în cazul în care numele românului se va regăsi pe lista ce va fi făcută publică azi, de federaţia de la Varşovia.