"Se pare că nu
există corectitudine în fotbalul românesc. Cei care au luat aceste
decizii ar trebui demişi. Mi se pare incredibil, dar trăim în România.
Ar trebui să se rejudece cazul. Nu înţeleg de ce am mai adus arbitrii
străini. Mai bine nu-i mai aducem, dacă nu respectăm deciziile lor", a
declarat Dan Petrescu, luni, la GSP TV.
Tehnicianul a mai spus că "ar fi bine ca Yssouf Kone să joace în meciul
cu noi, să luăm 3 puncte", aluzie la o eventuală victorie pentru
ialomiţeni la masa verde. Revenind la decizia Comisiei, Petrescu a mai
spus: "Dacă există o porţită care să demonstreze că se poate da doar o
etapă, noi mâncăm regulamentul".
Jucătorii Gabriel Tamaş şi Yssouf Kone au primit, luni, câte o etapă
suspendare, după ce au fost eliminaţi direct în minutul 90 al partidei
Dinamo-CFR Cluj, din etapa a 28-a, când s-au îmbrâncit şi şi-au pus
mâna în gât. Graţie acestei decizii, Tamaş va juca în derby-ul cu
Steaua, în timp ce Kone va putea fi folosit în partida cu Unirea
Urziceni, fapt ce a stârnit mânia oficialilor stelişti şi ialomiţeni,
care au reclamat că cei doi trebuiau să primească cel puţin două etape
de suspendare.