"Am decis ca, începând din această săptămână, să începem în ritm accelerat procesul de elaborare a proiectelor de lege pentru descentralizarea administrativă în România şi mă refer descentralizarea în domeniul educaţiei, sănătăţii, agriculturii şi poliţiei locale", a spus Dan Nica.
În plus, Dan Nica a afirmat că se vrea ca absorbţia fondurilor europene să se facă mai simplu şi că astăzi, la ora 11, Guvernul se întâlneşte pentru finalizarea proiectelor privind fondurile europene.
"Mâine (astăzi, n. red) vom avea, la ora 11, la Guvern, o nouă întrunire pe tema finalizării actelor legislative pe care vrem să le adoptăm pentru ca absorbţia fondurilor europene să se facă mai simplu, fără bariere birocratice şi să scurtăm intervalul în care toate aceste proceduri au loc", a declarat Nica.
Vicepreşedintele PDL Radu Berceanu declara, înaintea începerii şedinţei coaliţiei, la sediul Senatului, că PSD şi PDL trebuie să găsească soluţii pentru colaborarea din teritoriu. Berceanu a aspus că inclusiv la Dolj există o astfel de situaţie. "PSD e într-o alianţă la Consiliul Judeţean cu PNL şi, în sfârşit, am discutat de vreo câteva ori. N-au fost discuţii aprinse, am discutat despre această situaţie pentru că nici noi, nici dumnealor nu cred că putem să fim la Bucureşti împreună şi în teritoriu separaţi", a declarat Berceanu.
Întrebat despre declaraţiile unor reprezentanţi ai PSD, potrivit cărora filialele au libertate în a-şi alege partenerii cu care să colaboreze la nivel local, Radu Berceanu a spus că această situaţie nu este una firească şi că trebuie remediată. "Fiecare vede lucrurile într-un anume fel. Eu cred că dacă vrei să te căsătoreşti cu cineva trebuie mai întâi să desfaci căsătoria dinainte, nu poţi să faci, cum se spune, dar probabil că alţii au altă părere", a completat vicepreşedintele PDL.
Liderii coaliţiei s-au întâlnit luni dimineaţă la Senat, în şedinţa săptămânală.