În cazul lui Penescu, magistraţii au judecat recursul privind respingerea cererii de eliberare pe cauţiune, iar în cazul lui Făcăleaţă s-a analizat recursul împotriva respingerii cererii de eliberare sub control judiciar.
Procesul a început la ora 11:00, iar sentinţa s-a dat după aproximativ două ore. Ambele recursuri au fost respinse ca neîntemeiate.
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, şi directorul hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, au rămas în arest după ce Tribunalul Argeş a respins, miercuri, cererile lor de eliberare, cu termen de recurs în 24 de ore.
În cazul lui Cornel Penescu, s-a judecat o cerere de liberare provizorie pe cauţiune, după ce, în data de 29 iulie, familia acestuia a depus drept garanţie judiciară suma de 300.000 de lei. Magistraţii Tribunalului Argeş au respins cererea de liberare pe cauţiune şi au dispus restituirea datoriei către familia lui Penescu.
În data de 5 august a încercat, din nou, să fie eliberat şi directorul hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, avocatul său formulând o cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Nici el nu a avut câştig de cauză, magistraţii respingând cererea ca fiind neîntemeiată.
În sarcina lui Cornel Penescu, aflat în stare de arest preventiv, acţionar majoritar la S.C. PIC S.A. Piteşti şi, prin intermediul acestei societăţi, acţionar majoritar la societatea Fotbal Club Argeş Piteşti, s-au reţinut trei infracţiuni de dare de mită, dintre care două în formă continuată, infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat.
Directorul general în cadrul S.C. PIC S.A. Piteşti, Liviu Ilie Făcăleaţă, aflat în stare de arest preventiv, este acuzat de două infracţiuni de complicitate la dare de mită în formă continuată, infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, precum şi infracţiunea de deţinere, fără autorizaţie, de substanţe clasificate în categoria precursorilor de droguri.