Judecătorul Claudia Ilieş, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj,
a declarat marţi, corespondentului NewsIn, că instanţa clujeană a decis
înlăturarea stării de recidivă în cazul lui Florinel Corduneanu, astfel
că de la 8 ani de închisoare, pedeapsa a fost redusă la 6."În cazul
inculpaţilor Mihai Silviu Corduneanu, Cătălin Emacu şi Horobeţ Ştefan
au fost respinse recursurile declarate de parchet, în cazul lui Bogdan
Leca apelul a fost respins pentru că depăşise termenul de 10 zile, iar
lui Florinel Corduneanu i s-a înlăturat starea de recividă, astfel că
pedeapsa a ajuns la 6 ani. Sentinţa poate fi atacată cu recurs în
termen de zece zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", a precizat
Ilieş.
Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate şi şi
recursurile declarate de inculpaţii Cătălin Florin Dracea - condamnat
la 3 ani şi sase luni de închisoare, Cătălin Bârsan - condamnat la 4
ani de închisoare, Silviu Gâtlan - condamnat la 3 ani de închisoare,
precum şi recursul Parchetului în cazul lui Constantin Bogdan şi Vasile
Călin, care fuseseră achitaţi de Tribunalul Cluj.
Tribunalul Cluj a decis, în data de 2 mai 2007, că 8 persoane din
clanul Cordunenilor să fie condamnate la închisoare. Astfel, Mihai
Silviu Corduneanu a primit cinci ani de închisoare pentru trafic de
droguri şi constituire de grup infracţional, Cătălin Emacu şi Ştefan
Horobeţ - câte 3 ani de închisoare.
Procesul clanului Cordunenilor a fost strămutat de la Tribunalul Iaşi
la cel din Cluj în 2005. Niciunul din membri clanului nu se află
momentan în stare de arest, Tribunalul Iaşi înlocuind măsura arestului
preventiv cu cea de interzicere a părăsirii ţării din 23 iunie 2005.
Inculpaţii fuseseră reţinuţi pe 10 octombrie 2004 după mai multe
descinderi coordonate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie.