Magistraţii au
mai spus atunci că nu e necesar ca Sorin Ovidiu Vântu să se prezinte în
faţa instanţei, deoarece procesul se află în faza de recurs, atunci
când se iau în discuţie în principal chestiuni procedurale.
Pe de altă parte, tot vineri, după ce a cerut să fie adus cu mandat de
aducere, instanţa le-a cerut avocaţilor lui SOV să depună la dosar
actele medicale, care să demonstreze că SOV nu se poate prezenta şi au
fixat următorul termen pentru 12 iunie.
Reamintim că Tribunalul Bucureşti l-a achitat, pe 18 noiembrie 2008, pe
Sorin Ovidu Vântu în dosarul BID, pentru acuzaţiile de fals în
declaraţii şi uz de fals, după ce acesta contestase decizia
Judecătoriei Sectorului 1, prin care primise 2 ani de închisoare,
pentru uz de fals, cealaltă faptă fiind prescrisă.
Potrivit motivării Tribunalului Bucureşti, Sorin Ovidiu Vântu nu a
încălcat legea când a ales ca banii investiţi la FNI să îi fie
gestionaţi de Nicolae Popa, iar pentru eliberarea adeverinţei false
pentru înfiinţarea BID nu există suficiente probe care să ateste că SOV
a avut vreo implicare.