În aprilie, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, anunţa că liberalii vor ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege de aprobare a OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi celor care au credite, după ce actul normativ a fost modificat în Parlament.
"Am spus încă de la început, de când am intrat în această situaţie, că vom ataca la Curtea Constituţională absolut orice demers populist care nu are o susţinere şi o fundamentare serioasă în realitate. (...) Sigur că ordonanţa, aşa cum ne-am aşteptat, a fost modificată în Parlament şi, din acest motiv, pe ideea că lucrurile au fost deja clar stabilite de către Guvern şi nu mai era nevoie de această modificare, o să atacăm la Curtea Constituţională legea adoptată", a afirmat Roman, în plenul Camerei Deputaţilor.
Camera Deputaţilor a adoptat, în aprilie, cu mai multe amendamente, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru împrumuturile date de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare suspendarea, la cerere, a obligaţiilor de plată aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, pentru o perioadă care să nu depăşească data de 31 decembrie 2020, pentru unii beneficiari ai creditelor acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, pe fondul posibilelor dificultăţi pe care aceştia le-ar putea întâmpina în rambursare ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19 (persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderi mici şi mijlocii, IFN-uri).
"Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare. (...) Pentru debitori persoane fizice pentru care prelungirea maturităţii creditelor depăşeşte limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor cu depăşirea limitei de vârstă", prevede, printre altele, proiectul adoptat, scrie AGERPRES.