Cursa, ce a decolat conform orarului de zbor de pe Aeroportul Internaţional "Aurel Vlaicu" Băneasa la ora 11:10, a aterizat în condiţii de confort şi siguranţă pentru escală pe Aeroportul Internaţional Sibiu la ora 11:42.
În urma controlului standard al aeronavei, înainte de decolarea de la Sibiu la Madrid echipajul a constatat o problemă tehnică minoră. În situaţia actuală şi pentru diminuarea pe cât posibil a întârzierii acestei curse, compania a decis întoarcerea aeronavei la Bucureşti fără pasageri pentru verificări şi punerea la dispoziţia acestora a unei alte aeronave pentru reluarea zborului în condiţii de siguranţă şi confort.
Aeronava a aterizat pe Aeroportul Internaţional Sibiu pentru preluarea pasagerilor şi a decolat spre Madrid.
La bordul aeronavei se aflau 47 de pasageri. La escala pe Aeroportul Internaţional Sibiu urmau a se îmbarca 85 de pasageri. Călătoria retur Madrid - Bucureşti, pentru care sunt programaţi 141 de pasageri, va suferi aceeaşi întârziere.
Aeronavele Blue Air vor decola tot timpul doar după ce echipajul este ferm convins că pasagerii vor ajunge în cele mai bune condiţii de confort şi siguranţă la destinaţie. Blue Air asigură pasagerii că nu va face niciodată rabat de la normele agreate la nivel internaţional şi va pune în permanenţă pe primul loc siguranţa călătorilor.