Magistraţii timişoreni aflaţi în grevă de două săptămâni au ajuns la o performanţă greu de atins. Ziarul "Adevărul" scrie că printre procesele amânate figurează şi cele intentate Ministerului Justiţiei pentru sporurile salariale suspendate în perioada 2000-2008 prin ordonanţe de urgenţă.
Fiecare magistrat de la Tribunalul Timiş are câte un proces deschis, cu primul termen la instanţa unde lucrează, care a fost programat în data de 8 octombrie.
Procurorii timişoreni sunt şi ei în grevă. Cu toate acestea, au şi ei procese pe rol în care se judecă cu Ministerul Justiţiei pentru sporuri salariale neacordate. Judecătorii amână şi procesele procurorilor.
În acest moment, pe rolul instanţelor timişene, procurorii şi judecătorii au peste 20 de procese în care se judecă cu Ministerul Justiţiei pentru sporurile salariale acordate legal, dar suspendate prin ordonanţe guvernamentale.