Diaconu este afectat de risipa de la Parlament şi este decis să îşi de-a afară colegii din Casa Poporului, totul de dragul economiei. În locul politicienilor, ar trebui să îşi facă loc nunataşii cu dare de mână.
Mircea Diaconu nu e singurul parlamentar care vrea să le spună aleşilor: Casa Poporului nu e acasă! Acum câteva luni, Silviu Prigoană vroia ca aleşii cu tot cu consilieri şi secretare să fie mutaţi printre cărţi, la Biblioteca Naţională. Iar marea Casă urma să fie transformată într-un gigantic centru de distracţie. Birourile deveneau camere de hotel: 3000 la număr. Iar pe holuri s-au deschis magazine de lux şi spaţii pentru distracţii. Prigoană a calculat totul şi deja vede turiştii înghesuiţi prin Casa Poporului la fel ca la Zidul Chinezesc sau la Louvre.
Mare parte din Palatul Parlamentul este de închiriat. Cel mai adesea pentru petreceri sau prezentări de modă. Sălile disponibile pot găzdui până la 1.500 de persoane, iar preţurile pentru închiriere sunt între 3.000 şi 6.000 de euro.