Crin Antonescu le-a mulţumit românilor care au votat o singură dată şi neplătiţi. "Am fost singuri în faţa a două partide care au anunţat de dimineaţa până seara ilegalităţi (...) Noi am avertizat asupra pregătirilor pentru aceste fraude şi am făcut tot ce am putut să împiedicăm acest lucru", a declarat preşedintele PNL.
Antonescu a spus că "România e ca o ţară părăsită, pradă hoţilor" şi că tot ceea s-a întâmplat, s-a petrecut şi din cauza unor complicităţi din afara clasei politice.
În opinia Partidului Naţional Liberal este un rezultat slab nu în cifre, ci pentru că nu a reuşit să convingă majoritatea tăcută să participe la vot.
"Nu suntem dezamăgiţi, există speranţă în România", a spus în finalul discursului său Crin Antonescu.