Potrivit CSM, aspectele disciplinare pe care le implică acest caz sunt în curs de cercetare, urmând să fie făcute publice în curând.
Cazul Gorbunov este unul de eludare a legii, în opinia ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a afirmat că "avem de-a face cu un fenomen pe întreaga zonă a sistemului de justiţie şi afaceri interne". Cătălin Predoiu crede că este sarcina Parchetului şi a Poliţiei să vadă dacă este vorba doar de incompetenţă sau de un "mecanism sistemic". CSM este organismul îndreptăţit să propună măsuri în cazul magistraţilor de la Craiova, potrivit lui Predoiu.
"Există o lipsă de comunicare în timp real între instanţe, poliţie şi ANP. Rămâne de văzut dacă este vorba şi de o supraveghere defectuoasă din partea poliţiei. Numărul mare de cazuri indică faptul că avem de-a face cu un fenomen pe întreaga zonă a sistemului de justiţie şi afaceri interne. Este acum sarcina Poliţiei şi a Parchetului să stabilească dacă în spatele acestui fenomen se ascunde doar incompetenţa sau un adevărat mecanism sistemic", a spus ministrul, care a amintit că a cerut directorului ANP măsuri aspre şi că va fi informat şi Parchetul.
"Am cerut directorului general al ANP să ia măsuri pentru ca astfel de situaţii să nu mai apară şi să identifice orice alte vicii de sistem care pot crea cazuri similare. Deşi sunt de părere că legea prevedea suficiente pârghii pentru a nu se ajunge la această situaţie, am cerut secretarilor de stat să analizeze dispoziţiile legale incidente şi să propună soluţii care să prevină situaţii similare", a mai declarat Cătălin Predoiu.
În privinţa conduitei profesionale a magistraţilor Craioveni, ministrul Justiţiei aşteaptă rezultatele inspecţiei CSM şi măsurile propuse pentru a preveni apariţia unor asemenea situaţii.
În ţările cu corupţie spre zero, există un singur minister pentru Justiţie şi Interne
În legătură cu starea de pe zona poliţiei, Cătălin Predoiu şi-a exprimat convingerea că noul ministru de Interne se va implica în mod eficient.
Dând ca exemplu lipsa de comunicare din ministerele Justiţiei şi Internelor, în cazul Gorbunov, ministrul Justiţiei a declarat că "în ţările cu corupţie tinzând spre zero, sistemele acestui domeniu sunt reunite în cadrul unui singur minister de Justiţie şi Afaceri Interne".
"Lipsa de comunicare dintre sistemele care compun domeniul justiţiei şi afacerilor interne ridică inevitabil întrebări privind modul de structurare al acestui sistem", a spus ministrul Justiţiei care a adăugat că acest caz "arată clar limitele informări miniştrilor asupra unor stări de fapt care parazitează sistemele pe care le conduc".