Este a doua şedinţă din acest an desfăşurată în noua componenţă stabilită prin ordonanţa ce permite preşedintelui Senatului să participe la lucrările CSAT în calitate de vicepreşedinte al acestei instituţii.
Guvernul a modificat la sfârşitul lunii decembrie 2008 prin ordonanţă de urgenţă Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Această modificare a fost prevăzută în Regulamentul Coaliţiei PSD-PDL.