Lucian Croitoru şi-a făcut o scurtă prezentare la începutul discursului: "Sunt economist, am început activitatea în mediul academic, am devenit consilierul BNR în 1999, în 2003 am fost desemnat să merg la FMI unde am stat 4 ani şi m-am întors în calitate de consilier BNR".
"Pe termen scurt, o prioritate este organizarea de alegeri democratice aşa cum am avut în ultimii 20 de ani. La fel de importante sunt continuarea angajamentelor cu UE, FMI şi Banca Mondială. Este o necesitate strictă din două motive. Criza financiară a atins în mod profund România. Şi pentru faptul că autorităţile au adresat această criză punând la treabă un program economic care are ca ingrediente aceste acorduri. Este singura modalitate de a reduce efectele crizei. Este foarte important să îndeplinim condiţionalităţile pe care autorităţile s-au angajat să le respecte. Ele se întind pe mai mulţi ani, dar primele trebuie realizate cele care au scadenţa în luna decembrie. Până la sfârşitul lui noiembrie trebuie să avem adoptată legea pensiilor", a spus Croitoru care a vorbit şi despre adoptarea legea responsabilităţii fiscale.
"Orice guvern trebuie să aibă în vedere obiectivele pe termen lung ale României. Obiectivul României este convergerea nivelului de trai către nivelul de trai din UE. Anii 2007-2008 au arătat că ritmuri foarte înalte de creştere economică nu ating în mod necesar acest obiectiv. Acest obiectiv strategic trebuie pus la un loc cu menţinerea stabilităţii macroeconomice a României. Aceasta este o provocare pentru România şi pentru guvern. Convergenţa reală pe termen mediu cu UE care se va reflecta în creşterea nivelului de tari al populaţiei nu va fi posibilă fără reformele structurale şi macrostabilitate. Nu este nevoie doar de convergenţă reală, ci şi de convergenţă nominală pentru asigurarea macrostabilităţii. Atingerea obiectivului zonei euro în 2014 depinde de menţinerea anumitor parametri nominali în limitele cerute de UE pentru a putea fi membri ai zonei euro", a mai spus premierul desemnat.