Cei care expun la cel mai mare târg de construcţii din ţară, organizat în Bucureşti, simt din plin efectele crizei. Expozanţii au fost cu 15 % mai puţini decât în 2008. Pentru a-şi salva afacerile fiecare a venit cu oferte care să-i tenteze pe cei interesaţi.
Expozanţii au făcut tot posibilul să atragă clienţii, au amenajat standurile cu flori, au pus muzică, au împărţit prajituri şi bomboane, au adus fete frumoase şi au făcut reduceri la produse de până la 50%. Cu toate acestea, clienţii nu prea s-au înghesuit.