Topolanek a spus că depăşirea limitei de deficit fiscal necesară adoptării monedei unice va complica eforturile depuse de Cehia pentru aderarea la zona euro. Guvernul ceh a trasat o serie de măsuri pentru a stimula economia, în contextul în care cererea pentru exporturile sale scade în marile pieţe occidentale.
"Prin aplicarea acestor măsuri, vom depăşi cu siguranţă pragul de 3%, care, pentru o ţară care încearcă să treacă la euro, reprezintă o mare complicaţie", a declarat Topolanek într-o dezbatere difuzată de postul naţional de televiziune din Slovacia. Prin statutul de stat membru al Uniunii Europene, fiecare ţară din fostul bloc estic trebuie să treacă la euro la un moment dat, însă Praga nu a grăbit aderarea la zona euro.