Radu Paraschivescu scrie în Adevărul despre "Zâmbet sau rictus."
Alegerile se apropie, comerţul cu himere se înteţeşte. Candidaţii promit torenţial, pe toate posturile şi în toate postúrile. Ofertă variată, ca în supermarketuri înaintea sărbătorilor: vulcanizări salariale, ieşiri miraculoase din criză („avem specialiştii noştri“), transformarea pensionarilor în nababi, vânarea corupţilor şi niscai kilometri de autostradă. Dacă iluziile sculptate din cuvinte nu ajung, le sare în ajutor câte-o pungă de partid, ca avanpremieră a belşugului: un salam, o cafea, un ulei, o bombonică pentru ăla micu’. Toţi prezidenţiabilii sunt artişti cosmeticieni şi făgăduiesc, în schimbul ştampilei, să te scape de riduri existenţiale. Zoologia însăşi îşi declară limitele, şi pe bună dreptate. Nu prea ştii ce să spui când vezi atâţia cameleoni care se declară albatroşi. Ai râde, dar nu prea e de râs. Ai plânge, dar e inutil. Ai înjura, dar ţi-ar folosi pe un termen prea scurt pentru o minciună atât de lungă.
Victor Rotariu afirmă pentru Gândul că "România are nevoie de un împrumut de cap."
Într-un moment în care ne împrumutăm de pe o zi pe alta ca să plătim pensiile, mediul politic şi-a permis să dea cu piciorul la un munte de bani de la FMI şi CE, dar nu oricum, ci ruşinos. Nu din neştiinţă sau din nepricere ci, pur şi simplu, pentru că le e frică de adevăr. Pentru că le dârdâie dinţii în gură că milioanele de euro cheltuite pe campania electorală se duc pe apa Dâmboviţei dacă aprobă bugetul şi arată românilor adevăratul 2010: cu un leu slab, un şomaj şi mai mare, o inflaţie greu de controlat, salarii îngheţate şi cu disponibilizări în masă.
Politicienii români ne-au văduvit de un credit ieftin de 2,5 miliarde de euro în numai o lună. Un miliard de la CE şi 1,5 de la FMI, credite la care cea mai mare dobândă este de 3,5%, cu 1,75% mai mică decât cea oferită de bancheri Finanţelor. România trebuie să se împrumute scump pentru a plăti salarii pentru că mediul politic nu a trecut testul FMI. Şi nu a fost lucrare de doctorat.
Mircea Marian scrie în Evenimentul Zilei despre cea mai "Scurtă comedie cu Liviu Negoiţă."
L-au vrut pe Johannis, independent şi tehnocrat. Preşedintele a lovit cu Croitoru, independent, tehnocrat şi iubit de către sponsorul de la Washington.
Cei din PSD, PNL şi UDMR au insistat cu „primarul-cuexperienţă- în-administraţie”. Băsescu i-a pălit peste ceafă cu edilul Negoiţă, ales de 80% dintre cei care au ieşit la vot în sectorul 3 al Capitalei.
Acum, şeful statului nu are nimic altceva de făcut decât să se uite la televizor şi să se amuze de chinurile prin care trec opozanţii săi, opăriţi cu acest cartof fierbinte. Ce pot să-i reproşeze lui Negoiţă? De ce nu vor să-l voteze, când ţara e pe buza prăpastiei, FMI-ul pleacă fără să ne dea un ban şi este nevoie disperată de un buget pentru 2010?
Criza economică a ţării, alegerile preşedintelui, dar şi împrumutul de FMI sunt subiectele tratate în editorialele de sâmbătă
