De la începutul lui 2009 n-a fost lună în care presa din Peninsulă să nu vorbească despre frumuseţea, bunătatea sau talentul său.
Asta şi pentru că pictorialul din "Playboy" este încă bine întipărit în mintea celor care au avut plăcerea să răsfoiască revista.
"Nici chiar un disc nu e mai rotund decât fundul meu", este una dintre cele mai prietenoase declaraţii ale Cristinei.
Întrebată despre pozele nu prea cuminţi, ea zâmbeşte şi nu crede că ar avea de ce să-i fie ruşine de frumuseţea ei. "Când am pozat pentru Playboy am lucrat cu profesionişti. A fost frumos şi m-am distrat. Primul care mi-a făcut complimente a fost tatăl meu", a dezvăluit Cristina.
Dar nu e chiar totul perfect: "Acum mă concentrez mai ales pe munca mea. Este adevărat că având lângă mine un jucător faimos ies în evidenţă, dar prefer să separ viaţa personală de cea profesională".
Chiar dacă se declară fan al Fiorentinei, nu prea este văzută decât rar în tribună. Dar acum Montolivo este mai determinat ca niciodată să joace foarte bine pentru că dragostea pluteşte în aer.