Medicii au descoperit că Ronaldo avea o problemă cardiacă şi a fost
operat pentru a nu apărea probleme mai grave de sănătate. "Inima lui
bătea foarte tare şi când nu fugea. S-a folosit un aparat cu laser
pentru a rezolva problema şi a stat doar câteva ore în spital", a
afirmat mama jucătorului, Dolores Aveiro.
Ronaldo evolua la echipa de tineret a lui Sporting Lisabona în momentul
în care s-au descoperit problemele medicale, iar oficialii clubului
i-au cerut mamei portughezului să semneze un document prin care să
permită intervenţia chirurgicală.
"Îmi era teamă pentru el, deoarece a existat posibilitatea să renunţe
la fotbal, dar tratamentul a fost bun şi după câteva zile a revenit la
antrenamente. Cristiano nu era îngrijorat, nu a luat situaţia în
serios", a mai spus mama fotbalistului de la Manchester United.
Sursa citată aminteşte de mai mulţi jucători care au avut probleme
cardiace grave, printre care Marc-Vivien Foe, Antonio Puerta sau Miklos
Feher, iar din cauza faptului că nu au fost descoperite la timp,
aceştia şi-au pierdut viaţa chiar pe terenul de joc.