"Avem probleme serioase în atac, compartimentul ofensiv este deficitar. Tănasă a plecat, iar Bâlbă s-a operat recent de menisc şi acum a intrat în programul de pregătire. Îl mai avem doar pe Pălimaru, dar este prea puţin. Trebuie întărită linia ofensivă cu cel puţin un atacant bun. Eu vreau să joc în sistemul 4-4-2, dar pentru asta am nevoie de două vârfuri rapide", a declarat Bergodi, pentru agenţia NewsIn.
Tehnicianul a adăugat că va miza pe jucători cu experienţă, dar în măsura în care este posibil va aduce la echipă şi jucători tineri. "Obiectivul echipei este evitarea retrogradării, de aceea voi miza pe jucători experimentaţi în retur. E greu să aduc acum jucători tineri, fără experienţă, pentru a obţine rezultatele aşteptate. Dacă însă descopăr jucători tineri, de perspectivă, sigur că vor intra în atenţia mea. Şi la Rapid, şi la CFR Cluj am promovat tineri în echipă", a menţionat Bergodi.
Italianul a fost prezentat luni în funcţia de antrenor principal al Politehnicii Iaşi, grupare cu care a semnat un contract pe 6 luni, şi are ca obiectiv evitarea retrogradării. În acest moment, formaţia moldavă ocupă locul 15, cu 16 puncte acumulate, şi doar 13 goluri marcate, având penultimul atac din Liga I.