Ne întoarcem de unde n-am plecat în 1989 sau chiar mai rău decât atât, scriam săptămâna trecută. Ce se întâmplă acum în Parlament readuce zgomotul şi furia ciocnirilor bezmetice, zbieretelor paralele, vânzolelii orbeşti de la începutul anului 1990. Două decenii de exerciţiu politic în libertate par să se fi scurs degeaba pentru România. Sau chiar mai rău: dacă în '90 existau blocuri politico-ideologice care se băteau afişând totuşi nişte principii, acum n-a mai rămas decât încăierarea goală pentru putere, dezbrăcată de orice urmă de caracter sau convingere. Demagogia a atins cota de alertă roşie, numărul celor care susţin agresiv şi patetic sau cu seninătate lucruri în care nu cred, de care puţin le pasă, dar pe care le-au îmbrăţişat ieri în folos personal, te înspăimântă.
Dl. Boc, de pildă, mi-a amintit de o mare companie producătoare de ţigări care susţinea, fiind hărţuită de fisc, că are un rol benefic în societate: omoară oamenii mai devreme, astfel încât statul plăteşte mai puţin pensii şi forţa de muncă se înnoieşte mai repede. Deci, distinşii tutunari încercau să convingă lumea că nu profitul îi interesează, ci sănătatea socială. Aşa şi dl. Boc, fără să clipească, încearcă să-i convingă pe cetăţeni, în special pensionari, că nu realegerea lui Băsescu îi determină toate actele, ci grija faţă de om.
