Europarlamentarul Cristian Preda le-a reproşat social-democraţilor faptul că nu au dezminţit posibilele candidaturi ale lui Adrian Severin şi Cristian Diaconescu la un post de comisar. Preda susţine că "gesturi (PSD şi ale lui Leonard Orban n.r.) torpilează negocierile pe care România le poartă pentru poziţia de comisar".
"Am fost destul de mirat să văd felul
în care PSD şi, din păcate, domnul Leonard Orban privesc chestiunea
negocierii postului de comisar, fiindcă semnalele trimise de PSD în
legătură cu o posibilă candidatură a domnului Adrian Severin sau faptul
că ministrul de Externe n-a dezminţit informaţia de presă că ar fi un
posibil candidat sunt gesturi care torpilează negocierile pe care
România le poartă pentru poziţia de comisar. Inclusiv declaraţiile
politice ale domnului Orban, care ştie bine mecanismele negocierii", a
spus Preda într-o conferinţă de presă.
Europarlamentarul a apreciat că este nevoie de solidaritate şi că România trebuie să mizeze în continuare pe varianta
maximală a obţinerii portofoliului Agriculturii, declaraţiile contrare
afectând şansele de succes.
"Nu este o negociere româno-română, ci o negociere între România şi instituţiile europene", mai spune Preda.
Întrebat despre o posibilă reorientare a României spre alte protofolii dacă nu obţine Agricultura, Preda a
spus: "Cine spune în acest moment altceva, nu face decât să torpileze
negocierile".