Ai spus că vrei să faci film comercial, o comedie pentru marele public şi ai ales o epocă necomercială: anii 80. Pîna şi anticomuniştii de azi “luptă” mai cu spor împotriva anilor 50. De 80 nu vrea să-şi aducă nimeni aminte, ani cenuşii în care bancurile erau cam singura formă de amuzament. Cu Occident încercai o temă extrem de actuală în acel moment, obsesia plecării “afară”. De ce întoarcerea la comunism?
Prima premisă pentru un film bun e să ai o poveste bună, cînd se întîmplă e secundar. Eu aveam această colecţie de super-poveşti de prin anii 80 şi, zicîndu-le unora şi altora de-a lungul timpului, am constatat ca potenţialul lor comic nu numai că nu s-a pierdut dar s-a accentuat. În plus, avînd multe proiecţii chiar cu Occident în comunităţile de români din străinătate, am constatat că aceşti oameni în jurul vîrstei de 40 de ani îşi doresc cu ardoare să vorbească şi să-şi amintească de obiceiurile lor din anii tinereţii. Aşa că m-am hotărît să produc un film dupa poveştile alea iar faptul că filmul a fost în selecţie oficială la Cannes arată că am luat decizia bună. Singura dificultate e să le explici oamenilor că şi despre Epoca de Aur se poate face o comedie – dar, ţinînd cont că umorul ne-a făcut să supravieţuim epocii ăleia, nu e aşa de greu de imaginat.
Comunismul e deja o ramă pentru tine, şi atît. Povestea şoferului care transportă găini, de exemplu, putea să se petreacă şi ieri, de exemplu. Chiar şi episodul cu propaganda de partid şi accidentul de la bîlci se putea petrece la oficiul unei multinaţionale din provincie.
Repet, filmele nu sînt despre comunsim, sînt despre oameni şi despre relaţiile dintre ei, de aia au şi fost cumpărate în 30 de ţări, că nu trebuie să fii istoric ca sa le vezi. Comunismul de pe fundal are însă rostul lui în poveste şi vorbeste despre cît de relative sînt valorile într-o epocă în care nu banii erau cei mai importanţi cît relaţiile, pilele, alimentele. Nu poţi zice azi o poveste despre un om care trebuie să înjunghie un porc într-un bloc de vecini flămînzi fără să facă zgomot: tragi-comedia situaţiei vine din epocă. Apoi, povestea cu caruselul, pentru mine, este despre obedienţă. Despre faptul că atunci cînd ceri să ţi se urmeze indicaţiile ad-literam şi fără comenatrii, poţi avea surprize. Chiar şi povestea cu şoferul îşi trage seva din contextul epocii. Gîndeşte-te că azi cu două căldări de ouă tu nu poţi impresiona nici o femeie ori pe vremea aia deveneai personaj principal.
Ce te enervează în acest moment cel mai tare în realităţile româneşti imediate?
O! Politicienii care nici măcar nu mai mimeaza că ar sluji interesul public, televiziunile care popularizează idioţi, dobitocii care merg cu 4X4urile pe contrasens, nivelul înfricoşător de mitocănie din ţara asta, sistemul sanitar care te lasă să mori cu zile, impostura fenomenală din zona cultură, fiscalitatea aiuritoare, corupţia generalizată, şmecherii care cumpară o casă de patrimoniu azi şi mîine fac în locul ei un bloc de sticlă, ideea că producem 2 km de autostradă pe an cu costurile pentru 20 – şi, în general faptul că în România, la 20 de ani după căderea comunismului totul e dificil, complicat, ilogic, aproximativ şi că in general toate legile şi valorile sînt relative. Bancul ăla cu cele două bile care ni s-au dat dintre care pe una am pierdut-o şi pe cealalată am stricat-o ne caracterizeaza perfect ca naţie. Cînd aud calcule de alea care socotesc în cîtă vreme recuperăm distanţa faţă de occidentali mă apucă rîsul. Ce să recuperăm, ecartul se măreşte continuu. Dacă ţara asta era un srl mai bine o închideam şi făceam alta.
Apropo de “Occident”, nu ti se pare ca a revenit in forta discursul urmator printre tineri: “plec din tara asta, nu mai suport!”
E trist dar dacă pleci, ai şansa măcar să te salvezi pe tine – şi crede-mă, nu m-am gîndit ca o să ajung vreodată să zic aşa ceva.
Ce ţi se pare că am pierdut iremediabil în ultimii 20 de ani? Ai vreun moment de “nostalgie” ?
N-am nici o nostalgie pentru epoca în sine – doar pentru faptul că pe vremea aia parcă aveam timp iar azi nu mai avem. Făceam mai multe lucruri care ne făceau plăcere atunci cînd nu aveam bani şi posibilităţi decît acum cînd sîntem într-o goană continuă.
Amintiri 1 si Amintiri 2. Criteriul împărţirii a fost: în unul punem propaganda (activistul, politistul, ziaristul); şi în celălalt punem poveştile de dragoste?
Pentru mine, „Amintiri din epoca de aur” e o trilogie alcătuită dintr-un film dramatic (4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile), o comedie (Tovarăşi, frumoasă e viaţa) şi un film de dragoste: „Dragoste in timpul liber”. Dar da, filmul care intră de vineri în cinematografe, „Amintiri din epoca de aur 1: Tovarasi, frumoasa e viata”, extrage comedia din povesti despre autoritati.
Îmi poţi spune ce comentariu asupra “Amintirilor” a avut “comandanta de unitate” (spuneai intr-un interviu că a atins aceasta treapta), sora ta, Alina Mungiu-Pippidi?
Sora mea trăieşte de mai mulţi ani la Berlin şi vede filmele pe care le fac eu cu mare întîrziere pentru că eu insist că un film făcut pentru cinema trebuie văzut prima dată pe ecran, nu pe un dvd.
Cu 4,3,2 au fost încasări de 10 milioane de dolari în toata lumea (scrie scrrendaily.com). Vei atinge acelaşi nivel cu Amintiri? Te-au căutat distribuitori la fel de mulţi de afară?
Nu vom atinge acelaşi nivel cu Amintiri – e un film colectiv şi deja faptul că a fost la Cannes şi că e vîndut în 30 de ţări constituie performanţe extraordinare. Să ştii că ăsta e cel mai bun semn de sănătate a filmului romanesc recent, chiar mai important decît premiile: faptul că se vinde, pentru că acolo nu mai e vorba de nici o subiectivitate.
Te bazezi mai mult pe publicul românesc? Nu te-ai săturat să fii dezamăgit de acest public?
Pîna la urma, eu în principal pentru aceşti oameni fac filme. Sîmbătă, cu ocazia zilelor Bucureştiului am dat un fragment din Amintiri în Piaţa Constituţiei şi cel mai mare compliment cînd eşti povestitor e să auzi 12 000 de oameni rîzînd. După 432, am promis că, dat fiind tonul dramatic al acelei povesti, următorul film pe care îl voi produce va fi ceva de rîs. Eu mi-am ţinut promisiunea – rămîne acum de văzut în ce măsură oamenii vor învinge inerţia şi vor ieşi să-l vadă la cinematograf. Astăzi, filmele sînt găzduite pe ecrane doar două trei săptămîni că mai sînt foarte puţine ecrane, aşa că cine e curios să-l vada, sper să o facă cît are ocazia.
Interviu realizat de Costi Rogozanu
Caţavencu.ro vrea să afle ce amintiri au românii din “Epoca de Aur”. Poveştile pot fi publicate în cadrul secţiunii EpocadeAur.Catavencu.ro.
