Crin Antonescu a spus, la o întâlnire a Comitetului de sprjin al candidaturii lui Crin Antonescu la Preşedinţia României, că Boc ar fi trebuit să fie un interlocutor serios pentru Traian Băsescu în momentul în care a fost ales preşedintele PD, care nu l-ar fi lăsat pe şeful statului să conducă partidul de la "şpriţ".
"Vreau să vă spun, ca unul care l-a cunoscut personal, câţiva ani, pe Emil Boc, că Emil Boc e un om care a fost stricat de ambianţa de la Bucureşti de Traian Băsescu şi luat de vântul puterii, pentru că, aşa cum mi-am amintit la una din moţiunile de cenzură, era unul din deputaţii care se băteau pentru valorile democratice, în 2000-2004. Am fost colegi, se lupta pentru idei corecte. Am avut sentimentul, când a devenit preşedintele PD, că Traian Băsescu va avea în el un interlocutor serios în momentul în care va decide să conducă aşa, la un şpriţ, PD, va veni profesorul Emil Boc, democratul Emil Boc şi va spune «Domnule preşedinte, până aici, eu sunt un om care sunt de la Cluj, am învăţat carte, eu sunt un deputat democrat, nu vă permit! Pe vapor, nu aici, aici suntem în democraţie. Conduc un mare partid»", a susţinut Antonescu, adăugând că îi pare rău de ceea ce s-a întâmplat cu premierul Emil Boc.