În România, fără un avans minim de 25% nici nu te poţi gândi la un credit ipotecar. Chiar şi aşa, mai este nevoie de un fluturaş de salariu cu multe zerouri. Venitul minim cerut de băncile din România pleacă de la 1.000 de euro.
De avans nu scapă nici clienţii băncilor din afara ţării, numai că la ei e mai mic. În Franţa, de exemplu, ajunge la maxim 20%. E drept că la francezi venitul minim solicitat este de 3000 de euro pe lună. Pentru un credit pe 30 de ani, dobânda este de 7%, fixă în primul an. Pentru o dobândă fixă pe toată perioada contractului, de 7,25% trebuie să returnezi banii ceva mai repede - 20 de ani. Şi atunci când e vorba de plată, francezii câştigă detaşat. 700 de euro e rata lunară pentru un credit de 100 000 de euro.
La noi, mai greu obţii atâţia bani, iar la rata de 700 de euro te încadrezi la un credit de două ori mai mic, adică 50 000 de euro. Momentan românii pot doar să viseze la dobânzile băncilor din afară, care dau credite ipotecare numai persoanelor care deţin o proprietate în statul respectiv.