"Această telenovelă legată de Laura Georgescu arată starea statului român în acest moment. Laura Georgescu nu are o funcţie oarecare. Ieri, CSM-ul făcea apel pentru un caz foarte grav legat de Kovesi, tot la CNA. Ori vedem că acest CNA condus de ea, numai din ce am difuzat la Realitatea, numai din ce au vorbit cei 2-3 membri CNA care au acceptat să spună din interior, plus angajaţii, toate aceste lucruri ne fac să ne îngrozim pentru că vorbim totuşi de o institituţie care păzeşte moralitatea pe care noi o emitem de la nivelul instituţiilor audiovizuale. Faptul că PNL şi PDL azi cer demisia şefei CNA a ajuns să fie un fapt banal. E de apreciat că aceşti oameni s-au mobilizat, dar această stare de facto, această forţă de stat în stat pe care o are CNA-ul durează de mai multă vreme, şi ea a avut un singur scop: controlul politic asupra radiourilor şi televiziunilor de-a lungul vremii, pe cât posibil. O televiziune care mişcă în front poate fi penalizată cu luarea licenţei sau cu amenzi foarte mari pe care le plăteşte foarte greu", a declarat Cozmin Guşă, la Realitatea TV.
Întrebarea care trebuie pusă, însă, în acest moment, atrage atenţia consultantul politic, este de ce Laura Georgescu devine celebră.
"Pentru că ea este cerberul şi birjarul, păzitorul lui Victor Ponta de foarte multă vreme. Eu am citit ce a zis Hurezeanu ieri, apropo de Victor Ponta, care ar fi fost inventat de către Adrian Sârbu, de la PRO TV, într-un concurs de televiziune. Laura Georgescu era producătoarea acelei emisiuni, o putem vedea ca pe un fel de mămică, mătusă a lui Victor Ponta. Relaţia lor este una foarte complexă. Doamna nu vrea să-şi dea demisia pentru că ea ştie că are un rol bine definit: să păzească împotriva legii, împotriva evidenţei, persoana premierului de orice fel de atacuri fondate. Atacurile nefondate se penalizează şi, de obicei, nu se promovează, cel puţin la Realitatea TV niciodată. Atacurile fondate trebuie penalizate de către instituţii. Această instituţie este CNA-ul, din păcate, şi toată explicaţia e legată de campania pentru prezidenţiale. Ponta nu are pe cine să găsească să-i păzească televiziunile în această toamnă la CNA, în afara doamnei Georgescu", explică Guşă.
În opinia sa, Victor Ponta încearcă să împiedice românii să afle, în toamnă, cine este el cu adevărat. Ba mai mult, acesta susţine că premierul a început să "coabiteze" şi cu alte trusturi despre care, până mai ieri, susţinea că sunt mijloace nocive de exprimare.
"Care e jocul: Ponta vrea să împiedice românii în această toamnă să afle cu adevărat cine este dânsul. Are nevoie ca CNA să ţină la picior toate televiziunile şi radiourile din România care au audienţa de mase. De aia are nevoie la CNA de un om care acţionează cum acţionează... L-am văzut pe Ponta că azi coabitează şi cu Evenimentul zilei, care era considerat cel mai nociv mijloc de presă scrisă până în urmă vreme, s-a dus la B1 TV, care era considerat cel mai nociv mijloc de exprimare audiovizuală dintre televiziuni. Este evident că de aici vine şi forţa lui Voiculescu şi posibilitatea sa de a-l ţine pe Ponta în lesă într-o mare măsură, tocmai din frica lui Victor Ponta de a nu se discuta despre cine este dânsul de fapt. Pentru că dacă discutăm despre cine este Ponta de fapt - cu şeful de Cabinet adus la DNA, cu afacerile familiei, ale socrului, cu tot ceea ce a făcut în ultima vreme, românii sigur că nu-l vor mai vota şi atunci va fi obligat să facă altceva decât să candideze la Preşedinţie. Dacă nu se va ajunge la aceste discuţii despre Ponta şi cu sprijinul CNA, Victor Ponta are azi cele mai mari şanse să ajungă preşedinte, şi atunci să ne păzească Dumnezeu de ce o să fie!", încheie consultantul politic.