Intrarea succesivă în insolvență a două mari businessuri de retail – Leonardo și Pic – a scos la iveală, dincolo de punctele vulnerabile ale unor companii ce păreau solide, și un jucător puțin cunoscut de pe piața de consultanță.
MONEY EXPRESS aruncă o privire în culisele \"depanării\" businessurilor aflate în dificultate.
Un lucru e sigur: criza le‑a adus notorietate. Numele Ensight Management Consulting a început să atragă atenția în primăvară, mai exact în martie, când Leonardo, cea mai mare rețea de magazine de încălțăminte, anunța că lasă stabilizarea financiară a companiei în seama consultanților. Câteva luni mai târziu și Pic, cel mai mare retailer alimentar controlat de antreprenori români – companie intrată în dificultate și după arestarea cofondatorului Cornel Penescu și a directorului general Liviu Făcăleață –, a angajat pentru restructurare operațională aceeași firmă.
Dincolo de faptul că au apelat la un restructurator mai puțin vizibil, Leronardo și Pic mai au un punct comun: sunt companii antreprenoriale, conduse încă de cei care le‑au fondat, și ocupă poziții de lider pe piețele pe care operează. Mărirea sau decăderea lor, cu alte cuvinte, are un impact ce nu poate fi neglijat. Citeşte mai mult pe Money Express